Sportiva de la CSM Constanța va participa la Jocurile Olimpice de la Paris!

Înotătoarea Rebecca Aimee Diaconescu de la CSM Constanța a primit un bilet olimpic după alocarea unui loc de universalitate din partea Federaţiei Internaţionale de Înot a anunţat Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Rebecca Aimee Diaconescu va concura în proba de 200 m liber de la JO 2024.

Rebecca urmează tradiţia olimpică a mamei sale, Lorena Diaconescu care a făcut parte din ştafeta 4×200 m liber de la JO Sydney, clasată pe locul 4.

Mama sa este campioană europeană la ştafetă 4×200 m la Helsinki în 2000.

Rebecca este născută la Las Vegas şi este antrenată de mama sa.

Team Romania a ajuns la 102 sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice (26 iulie – 11 august), la 17 sporturi.

Sursa: Primăria Constanța

Sursa foto: Primăria Constanța

Ultimele stiri