Primăria Constanța continuă tradiția de a onora și răsplăti seniorii orașului care au atins vârste remarcabile sau au sărbătorit decenii de căsnicie. Începând de mâine, peste 100 de vârstnici care au depus cereri în cursul lunii mai vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele acordate de administrația locală.
În total, vor fi premiate 53 de persoane care au împlinit 80 de ani, 16 persoane care au atins venerabila vârstă de 90 de ani și 35 de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsătorie.
Valoarea premiilor este stabilită în funcție de categoria aniversată: 300 de lei pentru seniorii de peste 80 de ani, 500 de lei pentru cei care au împlinit 90 de ani, 1.000 de lei pentru cei care au ajuns la 100 de ani, respectiv 300 de lei pentru fiecare cuplu care a sărbătorit 50 de ani de căsnicie.
Pentru a beneficia de aceste sume, constănțenii trebuie să transmită pe adresele de e-mail primarie@primaria-constanta.ro sau evenimente@primaria-constanta.ro următoarele documente: cerere tip, copie după cartea de identitate, certificat de căsătorie (pentru cei care celebrează 50 de ani de căsnicie) și o declarație pe propria răspundere privind conformitatea documentelor – obligatorie doar pentru solicitările trimise electronic.
Alternativ, documentele pot fi depuse fizic la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C (în incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă). Programul de funcționare este de luni până miercuri și vineri între orele 08:30-16:30, iar joi între 08:30–18:30.
Este important de reținut că cererile nu sunt acceptate înainte de data aniversării. Pentru informații suplimentare, constănțenii pot contacta Centrul de Informare pentru Cetățeni la numărul de telefon 0241/485.533.
Sursa: Primăria Constanța
Sursa foto: Primăria Constanța

