Primăria Constanța lansează chestionarul „Acting Together for Greener Cities” – Cetățenii, invitați să contribuie la un oraș mai verde

Primăria Municipiului Constanța invită cetățenii să se implice activ în protejarea mediului urban prin completarea chestionarului „Acting Together for Greener Cities”, un instrument consultativ menit să aducă vocea comunității în centrul deciziilor pentru un oraș mai curat și mai verde.

Acțiunea face parte din proiectul european „Acting Together for Greener Cities – Un parteneriat internațional pentru un viitor mai verde”, desfășurat în cadrul Programului INTERREG NEXT – Bazinul Mării Negre. Cu o durată de doi ani, proiectul se va încheia la 1 iulie 2026 și reunește parteneri din România, Turcia, Grecia și Georgia.

Obiective clare pentru un viitor sustenabil

Printre obiectivele centrale ale proiectului se numără:

  • Amenajarea unei zone verzi moderne în scuarul de la intersecția străzilor Ștefăniță Vodă și Tulcei;
  • Reducerea poluării de tip aer, fonică și vizuală;
  • Susținerea unui proces de regenerare urbană sustenabilă, în beneficiul comunității locale.

Proiectul își propune să contribuie semnificativ la extinderea suprafețelor verzi, îmbunătățirea calității aerului și reducerea impactului negativ asupra mediului. De asemenea, se dorește creșterea gradului de conștientizare a importanței protejării mediului în rândul populației.

Schimb internațional de bune practici

Prin colaborarea cu organizații partenere din Turcia, Grecia și Georgia, proiectul facilitează schimbul de experiență și bune practici în domeniul regenerării urbane, susținând dezvoltarea de soluții inovatoare pentru un mediu urban sustenabil. Această abordare transnațională va contribui și la formularea unor politici publice eficiente pentru protecția mediului.

Cetățenii, parteneri în schimbare

Primăria Constanța încurajează locuitorii să se implice activ în acest demers prin completarea chestionarului online, disponibil la următorul link:
https://forms.office.com/e/Hw88jNhBVj

Implicarea cetățenilor este esențială pentru conturarea unor politici adaptate nevoilor reale ale comunității și pentru construirea unui oraș mai prietenos cu natura, mai sănătos și mai incluziv.

Sursa: Primăria Constanța

Sursa foto: Primăria Constanța

Ultimele stiri