Polițiștii locali din cadrul Direcției ordine publică – Serviciul monitorizare zone publice și intervenții desfășoară activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale, de natură contravențională sau penală, inclusiv în ceea ce privește consumul și traficul de substanțe cu efect psihoactiv sau psihotrop.
În acest context, în data de 17 iulie, o patrulă aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu a identificat, în zona centrală a municipiului Constanța, un bărbat care oferea spre vânzare substanțe interzise. Persoana a fost condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală (DGPL), unde s-a întocmit documentația necesară, ulterior fiind înaintată organelor competente pentru continuarea cercetărilor.
Primăria Constanța anunță că va intensifica activitățile de monitorizare a zonelor publice cu potențial criminogen, în vederea reducerii consumului de droguri și creșterii siguranței publice. Totodată, autoritățile încurajează cetățenii să semnaleze orice fapte care contravin legislației, apelând numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922 sau prin e-mail la adresa politia.locala@primaria-constanta.ro.
Sursa: Primăria Constanța
Sursa foto: Primăria Constanța

