Gestionarea eficientă a deșeurilor în municipiul Constanța, dezbătută în cadrul atelierului Eco Local

Asociația ECOTECA a organizat săptămâna trecută o întâlnire care a vizat identificarea unor soluții de eficientizare a gestionării deșeurilor la nivel local.

La discuție au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța, ai Consiliului Județean, ai operatorilor de salubrizare, ai autorităților de mediu, ai instituțiilor de învățământ și nu numai.

Printre temele dezbătute s-au numărat: Sistemul de garanție – returnare, rolurile și relațiile dintre generatori – primărie – ADI – firmă de salubrizare- Consiliu Județean – OIREP/OTR, importanța și implicațiile implementării sistemului de colectare separată, bune practici de gestionare a deșeurilor implementate în instituțiile de învățământ, soluții de îmbunătățire a proceselor de colectare în școli, analiza eficienței actuale și pașii următori în gestionarea deșeurilor.

În cadrul discuțiilor au fost subliniate importanța unei colaborări strânse între Primărie, școli, ONG-uri și cetățeni și crearea unui sistem de recompense adecvate pentru cetățeni și instituții care participă activ la procesele de colectare separată și reciclare.

S-au menționat diverse activități și concursuri în școli pentru a promova reciclarea. Este important ca școlile să raporteze cantitățile de deșeuri colectate pentru a putea monitoriza eficiența sistemului.

De asemenea, s-a discutat despre dezvoltarea unor proiecte comune în care să fie implicate instituții publice, companii de salubritate și alte entități relevante. S-a pus accentul pe necesitatea organizării periodice a unor întâlniri similare pentru a discuta progresul și pentru a identifica și rezolva problemele pe măsură ce apar.

Sursa: Primăria Constanța

Sursa foto: Primăria Constanța

Ultimele stiri