Constanța se alătură efortului național pentru reducerea consumului de energie

Primăria Constanța a anunțat o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul instituirii stării de alertă energetică la nivel național.

Potrivit administrației locale, intensitatea iluminatului public va fi redusă la 50% pe bulevardele și străzile unde sistemul de iluminat a fost modernizat. În zonele în care rețeaua nu a fost încă reabilitată, vor funcționa doar două dintre cele trei faze existente ale sistemului de iluminat.

O altă măsură vizează transportul public. Pentru evitarea consumului suplimentar în intervalele de vârf, toate autobuzele electrice din flota CT BUS vor fi încărcate după ora 23:00.

Reprezentanții Primăriei precizează că măsurile sunt preventive și au caracter temporar, fiind stabilite astfel încât să nu afecteze siguranța în spațiul public, mobilitatea urbană sau continuitatea serviciilor oferite locuitorilor.

Municipalitatea face apel și la constănțeni să utilizeze responsabil energia electrică și să evite, pe cât posibil, consumurile care nu sunt necesare, în special în intervalele cu cerere ridicată.

Sursa: Primăria Municipiului Constanța

Ultimele stiri