Autobuze electrice noi pe linia 2-43 din Constanța. CT BUS introduce treptat vehiculele Karsan e-ATA 12

Constănțenii care folosesc linia 2-43 vor călători, începând de sâmbătă, 11 iulie, cu noile autobuze electrice Karsan e-ATA 12. Vehiculele au fost achiziționate de Primăria Municipiului Constanța prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul procesului de modernizare a transportului public.

Noile autobuze electrice vor fi introduse etapizat în circulație pe traseul liniei 2-43, unul dintre cele mai lungi din rețeaua CT BUS. Acesta asigură legătura între mai multe cartiere și zone importante ale municipiului, inclusiv Tomis Nord, Tomis III, Dacia, Spital, Centru, Gară, Far și Poarta 6.

Autobuzele Karsan e-ATA 12 au o lungime de peste 12 metri, o autonomie de aproximativ 200 de kilometri și pot transporta în jur de 90 de pasageri.

Potrivit Primăriei Constanța, configurația interioară oferă un spațiu mai generos în partea din față a salonului. Pentru a fluidiza accesul și coborârea călătorilor, CT BUS recomandă urcarea prin prima ușă și coborârea prin celelalte două. Reprezentanții operatorului de transport spun că această organizare contribuie la o circulație mai eficientă în interiorul autobuzului și la creșterea confortului pasagerilor.

Introducerea noilor autobuze electrice face parte din strategia de modernizare a flotei de transport public din Constanța și de reducere a emisiilor generate de transportul urban.

Sursa: Primăria Municipiului Constanța

Ultimele stiri