Șoferii din Constanța sunt avertizați că circulația pe benzile dedicate transportului public este monitorizată video, iar încălcarea regulilor va fi sancționată. Anunțul a fost făcut de Primăria Constanța, prin intermediul Poliției Locale.
Municipalitatea a finalizat montarea indicatoarelor rutiere cu semnificația „Acces interzis”, însoțite de panouri adiționale, pe benzile unice destinate transportului public. Acestea pot fi utilizate exclusiv de autobuzele CT Bus, vehiculele care deservesc serviciile de urgență și autoturismele autorizate pentru serviciul de taxi.
Autoritățile atrag atenția că autovehiculele care efectuează transport alternativ de persoane, inclusiv cele utilizate pentru servicii de ride-sharing, nu beneficiază de excepții. Accesul acestora pe benzile dedicate reprezintă o încălcare a semnificației indicatorului rutier „Acces interzis”.
Potrivit Poliției Locale, sistemul de supraveghere a traficului monitorizează permanent aceste zone, iar identificarea șoferilor care încalcă regulile și aplicarea sancțiunilor contravenționale vor avea loc pe baza imaginilor înregistrate.
Reprezentanții administrației locale au anunțat că astfel de acțiuni de monitorizare și control vor continua și în perioada următoare. Scopul este asigurarea unui trafic mai fluent pentru transportul public și vehiculele de intervenție, precum și descurajarea încălcării regulilor de circulație.
Autoritățile le solicită conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere pentru a evita sancțiunile și pentru a contribui la desfășurarea unui trafic civilizat în municipiul Constanța.
Sursa: Primăria Constanța

