SEAS este un eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și finanțat de Consiliul Județean Constanța. Partener principal este Primăria Municipiului Constanța.
„GOI PUȘCĂ”, marți, 9 august, ora 21:00, Teatrul de Vară Soveja
Spectacolul este o super producție a Teatrului de Stat Constanța despre prietenie, familie, dragoste și mai ales, despre curajul de a te redescoperi!
Șase șomeri din Sheffield ajung la capătul puterilor și, pentru a se redresa, decid să facă împreună un show de striptease pentru toate femeile din oraș. Ei încearcă să-și rezolve, astfel, diversele probleme: unul nemaiputând să plătească pensia alimentară și să-și vadă copilul, prietenul său cel mai bun îndepărtându-se de soția lui, căci nu se mai simțea bărbat îndeajuns, altul mințindu-și în fiecare zi soția că pleacă la muncă, pentru a nu-i provoca o decepție, deși era șomer de 6 luni, iar altul fiind în pragul sinuciderii.
„SPUNE-MI CE-AI FĂCUT CU BANII”, miercuri, 10 august, ora 21:00, Parcul Arheologic
Un spectacol despre lumina de la capătul tunelului. Un tunel hipnotic, în care lumina de la capăt este speranța unei vieți mai bune, este promisiunea unei înțelegeri reciproce, este descoperirea abilității de a ne iubi din nou.
Povestea este simplă: Nadejda Petrovna (Anca Sigartău) este disperată. Bărbatul ei Boris (Bogdan Talașman) a băut iar și a uitat ce a făcut cu banii de salariu. I-au căutat prin toată casa, au răscolit mica lor garsoniera (Nadia si Boris sunt muncitori, el strungar, ea infirmieră – trăiesc greu, se descurcă și mai greu, trag de fiecare rublă). După epuizarea tuturor soluțiilor clasice, Nadiei nu-i rămâne decât o singură varianta – să caute pe cineva care să-l hipnotizeze pe Boris și să afle unde a pus banii de salariu.
Și de aici începe toată nebunia: sub hipnoză încep să se spună vrute și nevrute.
„CENUȘĂREASA”, joi, 11 august, ora 10:00 – spectacol pentru copii în Parcul Arheologic, producție Ateneul Național din Iași – intrarea gratuită, în limita locurilor disponibile. Publicul, de toate vârstele, este invitat să participe la o seară de bal, unde surprizele vor face tot deliciul. Un spectacol colorat, cu mult umor și multă muzică.
„JAKE ȘI FEMEILE LUI”, joi, 11 august, ora 20:30, Teatrul de Vară Soveja
Comedia scrisă de Neil Simon, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori americani, aduce în fața spectatorilor un scriitor de succes și femeile din viața sa, ce apar și dispar, devenind, pe rând, personaje ale romanelor sale.
Jake este un scriitor de succes, care are relații sentimentale cu probleme. Aflat la a doua căsătorie, în pragul unei crize, Jake examinează toate relațiile cu femeile din viața sa, suprapunând planul imaginar cu cel real, în speranța de a înțelege modul prin care ar putea fi un soț mai bun. Acțiunea se desfășoară în apartamentul newyorkez al scriitorului, unde realitatea și imaginația se amestecă, granița dintre lumea reală și universul interior al scriitorului devenind din ce în ce mai fină, aproape ireală.
„GENUL ACUZATIV”, vineri, 12 august, ora 20:30, Parcul Arheologic
După moartea soțului ei, Marina pornește la drum, hotărâtă să se răzbune pentru fiecare nedreptate pe care a suferit-o din partea celor apropiați de-a lungul timpului. Nimic nu e iertat și uitat, totul e consemnat.
Dovada că ceea ce spune este cât se poate de adevărat stă într-un jurnal în care a notat cu lux de amănunte fiecare nedreptate îndurată. Dezlănțuie furtuna și spune tot, fără rezerve, fără ascunzișuri: frust și la obiect. Când planul pare a fi întrerupt de un eveniment neprevăzut, fiica ei preia frâiele.
Situațiile create și dialogurile sunt de un umor nebun, personajele se eliberează de formalități și fățărnicii, dar scot la iveală grave imperfecțiuni de caracter și ridică întrebări serioase cu privire la relațiile de familie.
„Genul acuzativ”, o tragicomedie încântătoare, în care amestecul de comic și dramatic recreează un episod desprins parcă din viața de zi cu zi a unei familii obișnuite. O situație care pe cât pare de reală, pe atât este de dramatică.
„DESCULȚ ÎN PARC”, sâmbătă, 13 august, ora 20:30, Parcul Arheologic- intrarea gratuită, în limita locurilor disponibile
„Desculț în parc” de Neil Simon este o poveste de dragoste cu un cuplu de tineri căsătoriți care învață să-și trăiască și să-și păstreze dragostea.
Piesa a devenit celebră datorită ecranizării din 1967, care îi avea în distribuție pe Robert Redford, Jane Fonda şi Charles Boyer.
Liviu Manolache este regizorul, dar şi interpretul unuia dintre rolurile principale. Alături de el îi veţi putea aplauda pe Nina Udrescu, Florina Stănculeţ, Tani Ștefu și Cosmin Mihale, care vă vor arăta că în viață sunt momente în care precauția și sobrietatea trebuie lăsate la o parte, căci nimic nu egalează plăcerea de a umbla desculț în parc, fără să-ți pese cine te vede și ce se poate întâmpla…
„TAKE, IANKE ȘI CADÎR”, duminică, 14 august, ora 20:30, Teatrul de Vară Soveja
Povestea celor trei mici negustori – un român, un evreu şi un turc – a căror tihnă monotonă e tulburată de o dilemă de ordin personal, redefineşte relaţiile interetnice şi, în profunzime, cele interumane.
Scrisă în 1932, piesa „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa a trecut proba timpului şi a devenit unul dintre cele mai populare şi mai montate texte interbelice din literatura dramatică românească. Pe fondul tensiunilor sociale globale provocate de fenomenul migraţiei şi al relaţiilor uneori încordate şi alimentate politic dintre minorităţile etnice şi populaţia majoritară, „Take, Ianke şi Cadâr” formulează întrebări şi propune răspunsuri actuale într-o manieră plină de umor, în care slăbiciunile umane sunt tratate cu o ironică indulgenţă, iar posibilităţile de negociere prin înţelegere reciprocă sunt evidenţiate cu o inteligenţă fină.
Piesa lui Victor Ion Popa va delecta publicul cu prospeţimea farmecului său şi va oferi un nou reper de umanitate într-o societate care prea des se grăbeşte să acuze înainte să încerce să înţeleagă şi poziţia aproapelui său. Dragostea va învinge în cele din urmă? Rămâne de văzut în varianta propusă de Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş.
Pentru achiziționarea biletelor la spectacolele Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2022:
– ONLINE: mystage.ro
– AGENȚIA DE BILETE DIN BULEVARDUL TOMIS NR. 97 (vizavi de Parcul Operei) – Programul este de luni până vineri între 11:00 (12:00) – 19:00, iar în zilele cu spectacol în Parcul Arheologic, între 13:00 – 19:00, la agenție și între 19:30 – 21:30 la casa de bilete din Parcul Arheologic.
– CITY PARK MALL (INFO DESK) – Programul este de luni până vineri între 13:00 – 19:00, iar în zilele cu spectacol la Teatrul de Vară Soveja, între 13:00 – 19:00, la agenție și între 19:30 – 21:30 la casa de bilete de la Teatrul de Vară Soveja.
Sursa: Primăria Constanța

