Cazinoul din Constanța va găzdui, sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21:00, evenimentul cultural-educativ „E cool să fii cult!”, o gală multimedia dedicată promovării culturii, educației și performanței în rândul tinerei generații. Accesul publicului este gratuit.
Organizat de Fundația Victoria Copiilor prin Educație, în parteneriat cu Cazinoul Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și cu participarea Forțelor Navale Române, evenimentul se va desfășura sub tema „Rădăcini adânci și aripi puternice”.
Spectacolul îi va avea în prim-plan pe copii și tineri artiști și va combina muzica simfonică, artele vizuale și tehnologia. Fațada Cazinoului va deveni ecran pentru un spectacol de video mapping sincronizat cu interpretarea live a Orchestrei Simfonice a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, dirijată de Andrei Tudor.
Pe scenă vor urca, printre alții, Rareș Prisacariu, Alessia Pop și Corul de Copii și Tineret „Maestra”. Programul va include muzică clasică, recitaluri, momente de pian și elemente de muzică electronică, într-un concept care îmbină patrimoniul cultural cu expresiile artistice contemporane.
Gala va cuprinde și două momente speciale dedicate unor personalități marcante ale României. Primul va fi un omagiu adus sculptorului Constantin Brâncuși, printr-o creație multimedia inspirată din opera sa, proiectată pe fațada Cazinoului.
Cel de-al doilea moment îi va fi dedicat Nadiei Comăneci. Pe acordurile piesei „Nadia’s Theme”, organizatorii vor reconstitui artistic momentul istoric al primei note de 10 din gimnastica olimpică, evocând valorile care au definit cariera fostei campioane: disciplina, perseverența, curajul și excelența.
Președintele Fundației Victoria Copiilor prin Educație, Maria-Luiza Runcan, afirmă că evenimentul își propune să transmită un mesaj de încredere în potențialul copiilor și al tinerilor, subliniind rolul culturii și educației în formarea generațiilor viitoare.
La gală sunt așteptați reprezentanți ai mediului cultural, diplomați, campioni olimpici, autorități locale și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Sursa: Comunicat transmis de Fundația Victoria Copiilor prin Educație

