Stelian Ion: Am reușit să strângem 2.000 de semnături pentru inițiativa „Uniți salvăm Pădurea Comorova“

,,Am reușit să strângem 2.000 de semnături pentru inițiativa „Uniți salvăm Pădurea Comorova“. Totul a fost posibil prin implicarea colegilor de la USR Mangalia și USR Constanța.

Semnăturile vor permite punerea pe ordinea de zi a Consiliului Local Mangalia a unui proiect pentru trecerea Pădurii Comorova din domeniul privat în domeniul public al Municipiul Mangalia și declararea acesteia ca fiind de uz și interes public local.

După defrișarea și distrugerea aplicată sistematic în decursul anilor trecuți de diverși dezvoltatori imobiliari, care s-au bucurat de susținerea administrației locale, inițiativa USR a venit ca o ultimă soluție pentru a salva cele 395 de hectare rămase din totalul de 855 cât avea pădurea inițial.

Sunt mai multe semnături decât pragul de 1.700 impus de lege pentru o astfel de campanie civică. Organizațiile USR au decis să srângă 2.000 de semnături pentru a combate o eventuală contestare a autenticității demersului și pentru a arăta adminstrației locale din Mangalia că cetățenilor le pasă de soarta Pădurii Comorova.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și care au semnat!”, a transmis într-o postare pe pagina de facebook, Stelian Ion.

Ultimele stiri