Primăria Constanța investește în eficiență energetică: începe reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 10 „Mihail Koiciu”

Primarul municipiului Constanța a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 10 Mihail Koiciu”, o investiție finanțată cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Lucrările vor începe oficial la data de 2 iunie 2025, data emiterii ordinului de începere, și au o durată de execuție estimată la 18 luni.

Un pas important pentru modernizarea infrastructurii educaționale

Proiectul are ca obiectiv general optimizarea consumului energetic al clădirii și alinierea acesteia la standardele europene de performanță energetică. Clădirea școlii are un regim de înălțime P+1E, cu o suprafață construită desfășurată de 1.082,90 mp.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 8.251.930,25 lei, iar valoarea contractului de execuție este de 3.364.968,82 lei (fără TVA).

Lucrări ample pentru eficiență și sustenabilitate

Printre principalele intervenții tehnice prevăzute în proiect se numără:

  • Placarea termică exterioară a fațadelor și soclurilor cu sistem termoizolant ETICS;
  • Înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare cu tâmplărie performantă termoizolantă;
  • Termoizolarea acoperișului tip terasă necirculabilă;
  • Reabilitarea instalației de distribuție a agentului termic;
  • Modernizarea instalației de iluminat prin tehnologie LED și senzori de mișcare;
  • Instalarea de panouri fotovoltaice și recuperatoare de căldură, pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Alte lucrări prevăzute:

  • Refacerea finisajelor interioare;
  • Refacerea trotuarelor din jurul clădirii;
  • Intervenții asupra instalațiilor, hidroizolații, îmbunătățirea terenului de fundare, precum și alte lucrări necesare pentru buna funcționare a imobilului reabilitat.

Sursa: Primăria Constanța

Sursa foto: Primăria Constanța

Ultimele stiri