Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, unul dintre cele mai importante obiective culturale ale orașului.
Valoarea contractului este de aproximativ 66,3 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027, precum și din fonduri de la bugetul local. Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni.
Proiectul are ca obiective consolidarea și modernizarea infrastructurii teatrului, dotarea clădirii cu echipamente moderne, creșterea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, și asigurarea condițiilor necesare desfășurării actului cultural la standarde europene.
Lucrările prevăzute includ reabilitarea termică și arhitecturală a clădirii, modernizarea sălii de spectacole, a vestiarelor și a cabinelor artiștilor, montarea unui lift adaptat persoanelor cu mobilitate redusă, consolidarea structurii de rezistență, instalarea unui sistem fotovoltaic, precum și modernizarea instalațiilor electrice, de climatizare și de iluminat.
Autoritățile locale estimează că, odată finalizat, proiectul va contribui la îmbunătățirea condițiilor pentru public și artiști și la creșterea calității actului cultural din municipiul Constanța.
Sursa: Primăria Municipiului Constanța
Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța

