Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor pentru realizarea pasarelei pietonale peste liniile de cale ferată dintre cartierele Km 4-5 și Faleză Sud – Poarta 6, în zona Liceului Teoretic Lucian Blaga.
Pasarela va oferi o legătură modernă și sigură între cele două cartiere, eliminând riscurile generate de traversările informale ale liniilor de cale ferată. Proiectul are ca obiectiv creșterea siguranței pietonilor, inclusiv elevi și persoane cu mobilitate redusă, și îmbunătățirea infrastructurii urbane.
Valoarea contractului este de 10.445.295,91 lei fără TVA, iar durata de implementare este de 14 luni, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional.
Conform studiului de fezabilitate, pasarela va avea:
- Lungime totală de aproximativ 82 m și lățime utilă de 4 m;
- Două lifturi cu capacitate de 6–8 persoane la capetele pasarelei;
- Scări de acces și copertină de protecție;
- Panouri fonoabsorbante și iluminat public modern;
- Sistem de colectare a apelor pluviale.
Primarul Vergil Chițac a subliniat că investiția răspunde unei nevoi reale a comunității și contribuie la dezvoltarea coerentă și sigură a mobilității urbane, oferind traversări sigure peste liniile de cale ferată care conectează zona către Portul Constanța și Mangalia.
Sursa: Primăria Constanța
Sursa foto: Primăria Constanța

