,,Astăzi, 31 octombrie, a fost declarată Ziua Internațională a Mării Negre când în 1996, cele șase țări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acțiune (PSA) pentru Marea Neagră, un document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și reabilitarea zonei. Situația ecologică a Mării Negre s-a înrăutățit îndeosebi la sfârșitul secolului XX din cauza reziduurilor transportate de râuri și fluvii, a pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere. Cele mai multe stocuri de pește din Marea Neagră, deja afectate de consecințele poluării, au fost supra-exploatate.
În consecință, există un risc serios de pierdere a unor habitate valoroase și a unor peisaje, și, în cele din urmă, a biodiversității și productivității ecosistemului Mării Negre. Corectarea celor câteva decenii de utilizare excesivă a resurselor Mării Negre este un deziderat care necesită eforturi uriașe din partea tuturor factorilor de decizie, ca și a publicului larg din regiunea Mării Negre.
Marea Neagră a purtat de-a lungul timpului diferite nume și a dat naștere la numeroase legende. Printre primele denumiri date acestei mări a fost dată de sciți și cimerieni. Aceste popoare din vechime, care locuiau pe malurile acestei mări, au numit-o Axaina, cuvânt ce însemna „albastru închis”.
Primii coloniști greci au găsit țarmurile acestei mări ospitaliere și au numit-o Pontos Euxeinos (Marea Primitoare). Romanii au preluat denumirea numindu-o Pontus Euxinus dar au folosit și denumirea de Mare Scythicum. În Evul Mediu, bizantinii o botează Marea cea Mare (Megali Thalassa) iar corăbierii genovezi îi spuneau Mare Maggiore.
Slavii se pare că au fost primii care nu s-au arătat prea încântați de apele Mării Negre, numindu-o Marea Închisă, Marea Oarbă, Marea Crivățului (în traducere greacă Chechias Thalassa). Otomanii care au stăpânit țărmurile de jur împejur au numit-o Marea Neagră (Karadeniz) dupa cum o indica acul busolei fixat în Istambul (acesta era vopsit o jumătate într-o culoare întunecată (kara), cealaltă fiind într-una luminoasa (ak). În antiteză, Marea Mediterană a fost numită Akdeniz, adică Marea Luminoasă. Tot otomanii au dat naștere unei legende frumoase privind apele învolburate ale Pontului Euxin…
Așa se face că, în poveștile lor, un drăcușor, mare amator de pipă, care își făcea plimbarea pe țărmurile acestei mări, tot pufăind de zor din pipa sa preferată, a fost atras de unduirile argintii ale apei în bătaia soarelui. Gândind că a dat norocul peste el, scoțându-i în cale o comoară, s-a repezit să și-o adjudece. Numai că graba strică treaba, iar drăcușorul nostru s-a împiedicat de un bolovan, ce intra și ieșea de sub ape, pipa căzându-i în apă și ducându-se spre adâncuri. Degeaba a încercat și scormonit drăcușorul, amețit de căzătură, să o recupereze, marea i-o furase deja. Legenda spune că de cate ori își aduce drăcușorul aminte de pipa sa dragă, se pune pe căutat prin apă, până o învolburează așa de tare încât valurile devin înalte și apa capătă o culoare întunecată.
Dintre legendele mai recente, trebuie să amintim că doi cercetători americani au lansat o teorie precum că Potopul biblic a avut legătură cu Marea Neagră și că pe aici ar fi navigat Noe ca să ajungă pe muntele Ararat. O altă istorioară vorbește despre existența amazoanelor pe Insula Șerpilor, despre care istoricul Filostat a povestit că celebrul Ahile le-ar fi nimicit. Despre amazoane, istoricul Platon scria că în jurul Pontului se află o mulțime de femei, care se numesc sarmatide și cărora li s-a rânduit, ca și bărbaților, să ia parte la călărie, la mânuirea arcurilor și armelor.
Însă pe lângă aceste legende, există cu adevărat lucruri extraordinare și reale în Marea Neagră. Ascunse în adâncuri, există situri ale unor corăbii greceşti şi din perioada epocii romane, fapt ce reprezintă o continuitate a civilizaţiilor în această parte a lumii. Cele mai vechi datează din secolul III înainte de Hristos şi merg până în epoca romano – bizantină, din secolele III – IV după Hristos.
De asemenea, pe fundul Mării Negre curge singurul fluviu submarin activ din lume, iar cercetătorii spun că, dacă ar fi fost pe uscat, ar fi fost al șaselea ca debit de pe mapamond. El porneşte din Marea Mediterană şi îşi poartă apele extrem de sărate spre Marea Neagră, prin strâmtoarea Bosfor. Fluviul submarin şi-a săpat o albie adâncă de 35 de metri şi lată de aproximativ un kilometru. Drumul lui nu este foarte lun g, are doar 60 km lungime, dar curge cu un debit de 22.000 de metri cubi de apă pe secundă.”, a transmis într-o postare deputatul Bogdan Bola, Forța Dreptei.
