Deputata Cristina Rizea a participat dezbaterea despre femei și abuzurile sexuale din lumea sporturilor, la Bruxelles.
,,Am avut privilegiul de a participa la întrunirea interparlamentară a comisiilor de egalitate de gen şi sport a Parlamentelor naţionale, la Bruxelles, în cadrul căreia am abordat problemele cu care se confruntă sportivele noastre, cum ar fi abuzurile sexuale şi lipsa reprezentativităţii.
Sportivele noastre merită să beneficieze de aceleaşi condiţii şi oportunităţi ca şi bărbaţii, dar, mai presus de toate, să aibă parte de un mediu sigur în care să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii optime. Am avut, de asemenea, o discuţie constructivă cu doamna Carlien Scheele, directoarea Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei şi Bărbaţi.
Concluzia: Ne angajăm să continuăm această luptă pentru drepturile şi siguranţa sportivelor, căutând soluţii eficiente la nivel legislativ şi instituţional. Eforturile noastre comune trebuie să contribuie la schimbări reale şi durabile în universul sportului, asigurând că femeile şi fetele pot să-şi exploreze potenţialul într-un mediu liber de abuzuri şi discriminări.’’
Evenimentul a fost organizat de Parlamentul European şi a avut ca temă centrală abuzurile sexuale care au ca victime femeile din lumea sporturilor. Membrii comisiilor de egalitate de gen şi sport din Parlamentelor naţionale au explorat soluţii concrete pentru eliminarea abuzurilor sexuale, psihice şi fizice prin care trec sportivele din statele europene, şi de încercarea de a face faţă stigmatizării, fricii de repercusiuni şi lipsei de suport pentru victime. Aceste abuzuri pot avea loc în diverse contexte, inclusiv în cadrul cluburilor sportive, la nivelul antrenamentelor şi competiţiilor, şi pot implica antrenori, oficiali sau alte persoane din interiorul sau exteriorul mediului sportiv. Sportivele se confruntă cu presiunea de a tăcea, de teama consecinţelor asupra carierei lor sportive sau de a fi marginalizate şi discreditate în cadrul comunităţii sportive.
Sursa: cdep.ro
Sursa foto: cdep.ro

