Vino vineri, 02 februarie, de la ora 20:30, în club Phoenix să te bucuri două reprezentații de excepție: Trooper și E-an-na!
„Nici nu am stat pe gânduri atunci când a fost vorba de o colaborare atât de frumoasă. Trooper a crezut mereu în valorile umane și în puterea de a lupta pentru un vis. Nu putem decât să ne înclinăm în fața unor oameni puternici care au reușit să coloreze lumea prin muzica. Muzica unește suflete!”, declară Alin Dincă de la TROOPER.
Pe lângă un set „Best of”, Trooper vor include în setlist și câteva piese ce nu au mai fost cântate la Constanța încă din 2008.
Exprimându-se natural prin cântece de folk, modern metal și interpretări unice ale unor piese tradiționale românești mai puțin cunoscute, E-an-na au reușit să adune o bază numeroasă de fani din toate colțurile Europei. Piese precum Ies, Malere sau Floare de Fier totalizează milioane de ascultări.
Toate fondurile strânse se vor îndrepta către campania „Music for Autism”, prin care vor fi demarate noi proiecte în cadrul Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă Constanţa (achiziţionarea unor materiale didactice necesare terapiilor copiilor cu dizabilităţi) și reabilitarea terenului de sport din cadrul CȘEI „Maria Montessori” Constanța.
Sursa: Primăria Constanța

