Greva profesorilor: o suspendare temporară în așteptarea noii legi a salarizării

Federațiile sindicale din Educație au decis să suspende greva generală începută pe 22 mai. Cu toate acestea, există amenințarea reluării grevei dacă Guvernul nu include prevederile cheie în noua lege a salarizării.

Lider sindical din Educație: Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat se sinucid politic Liderii federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu și Marius Nistor, au declarat luni, într-o conferință de presă de după anunțul privind suspendarea grevei generale din Educație că dacă prevederile din ourdonanța de urgență adoptată astăzi de Guvern nu se vor regăsi în noua lege a salarizării, greva se va relua la începutul noului an școlar.

„Am plecat la negocierile cu Guvernul având la bază o listă de revendicări, cele mai importante fiind să obținem o majorare salarială care să acopere rata inflației pentru 2023 și să se elaboreze un act nomativ prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie. (…) Astăzi în Guvern s-a dat OUG în care este articol distinct că acest principiu este agreat și de la 1 ianuarie 2024, salariile vor fi majorate cu 50%, adică 50% din diferența dintre salariul care va fi în grila salarizare și cele din 31 decembrie 2023”, a declarat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

„Obligatoriu trebuie să intre în corpul legii acest procent – 50% să fie majorarea de la 1 ianuarie 2024. Dacă acest lucru nu se respectă, înseamnă că cei din această clasă politică sunt complet neserioși și și-au bătut joc de noi”, a adăugat Hăncescu. La rândul său, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a subliniat că „acțiunea se poate relua în momentul în care angajamentele asumate prin acte normative nu vor fi respectate”.

„În momentul în care constatăm că proiectul de lege unitară de salarizare nu conține acea grilă cu reperele dela stabilite prin OUG promovată de Guvern, acțiunea se reia. Exact la începutul anului școlar”, a spus Nistor, insistând că „politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat în acest act normativ se sinucid politic. Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei”.

Ce spun sindicaliștii de la Iași despre suspendarea grevei din Educație

Greva din Educație se suspendă, nu se încheie, subliniază Laviniu Lăcustă, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ, filiala Iași, precizând că suspendarea depinde de măsura în care în Ordonanța de Urgență publicată luni, 12 iunie, vor fi cuprinse măsurile promise sindicaliștilor. „Din punctul nostru de vedere greva nu s-a încheiat, vorbim de o suspendare condiționată a acesteia în contextul în care Guvernul României și-a luat angajamentul că astăzi, repet, astăzi, va publica în Monitorul Oficial acea ordonanță care cuprinde ultimele adăugiri făcute de către primul ministru. De această dată, introduse fiind direct în OUG, înseamnă că evident au efect juridic. În urma discuțiilor avute la nivel central, al celor două federații, dar și la nivel local, s-a decis ca această grevă să fie doar suspendată, condiționat de apariția în Monitorul Oficial a celor două prevederi. Dacă nu va apărea exact cu acești termeni, greva va continua”, a declarat Laviniu Lăcustă.

Link: https://www.libertatea.ro/stiri/greva-din-educatie-continua-si-luni-sindicatele-asteptate-azi-sa-anunte-daca-accepta-noua-oferta-a-guvernului-4573470

Sursa: libertatea.ro

Sursa foto: mycta.ro

Ultimele stiri