Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: Comportamentul membrilor AUR la proteste nu reflectă valorile creștine

Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, un creștin adevărat nu ar recurge la gesturi agresive sau la injurii, precum cei de la AUR care au participat la protest.

Bănescu a postat, miercuri seară, pe Facebook un mesaj intitulat „creștinism vs huliganism”:

„Creștinism vs huliganism

Creștinismul nu este niciodată la cuțite cu realitatea.

E mereu decent și profund realist.

Niciodată strident, niciodată simplist.

Un creștin real nu agresează,

nu înjură de toți zeii invocând mama adversarului,

nu scuipă spre alții și mai ales în sus,

nu urlă, mai ales la microfon (îi înțelege utilitatea),

nu se dă în spectacol, întrucât simte ridicolul,

nu (se) filmează compulsiv,

nu strigă imperativ.

Creștinismul asimilat te scutește de compromitere, te îmblânzește, te rafinează lăuntric, te înțelepțește. ”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto: digi24.ro

Ultimele stiri