Partidul Mişcarea Populară a luat act cu mare surprindere de abordarea pe care a avut-o preşedintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos.
După derapajul cu iz nazist a premierului Ungariei, acesta a susţinut că nu se poate pronunţa pe marginea declaraţiilor făcute de Viktor Orban, la Băile Tuşnad, opinând că politica externă nu intră în atribuţiile sale.
Pentru sancţionarea derapajului premierului Viktor Orban, liderul PMP solicită şi convocarea, în cursul acestei luni, a unei şedinte extraordinare a celor două camere ale Parlamentului României. “Aşa cum Parlamentul European a condamnat, săptămâna trecută, declaraţiile lui Viktor Orban, cer si Parlamentului României să convoace o şedinţă extraordinară, în această lună, şi să condamne, în termenii cei mai duri, acest derapaj antidemocratic cu iz nazist. Este inacceptabil aşa ceva. Mă aşteptam la o abordare mult mai matură din partea coaliţiei şi cerem, în continuare, prim-ministrului Nicolae Ciucă şi preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, să se delimiteze de UDMR, care nici la aceasta oră nu s-a disociat de discursul nazist a lui Viktor Orban”, a completat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

