Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2022

Săptămâna aceasta, constănțenii, dar și turiștii care aleg litoralul românesc, au șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru produse de instituții culturale din întreaga țară.

„MARIA TĂNASE. O POVESTE“, miercuri, 13 iulie 2002, ora 21:00, Parcul Arheologic

Dacă sunteți curioși să vedeți o altă latură a Mariei Tănase, vă invităm să veniți la spectacolul „Maria Tănase. O poveste”. O producție a Teatrului de Stat Constanța, într-o montare inedită, cu o imagistică luxuriantă, actriţa şi cântăreaţa Mirela Pană interpretează rolul Mariei Tănase, acompaniată de pianista Elena Gatcin.

„O SCRISOARE PIERDUTĂ“, joi, 14 iulie 2022, ora 21:00, Teatrul de Vară Soveja

A spus cineva poveste de amor si intrigă politica? Nu trebuie să ratați „O scrisoare pierduta”, o producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț.

„STAȚIA CLOVNILOR“, vineri, 15 iulie 2022, ora 21:00, Parcul Arheologic

„Stația clovnilor” e un spectacol pentru adulții care visează la copilărie și pentru copiii care vor să fie adulți. E spectacolul care va trezi copilul din tine.

„PIATRA DIN CASĂ”, sâmbătă, 16 iulie 2022, ora 21:00, Parcul Arheologic

Comedia „Piatra din casă” satirizează obiceiul micii boierimi din Moldova mijlocului de secol XIX de a transforma căsătoria într-un schimb, fiind privită ca o înțelegere între părinți cu privire la împarțirea zestrei, fără a ține cont de părerea copiilor, deși în discuție este viitorul lor.

În jurul subiectului se conturează momente în care, prin umor de situație, de limbaj și de caracter, se dezvăluie personalitatea protagoniștilor si mentalitațile acelei perioade.

„CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF“, duminică, 17 iulie 2022, ora 21:00, Teatrul de Vară Soveja

O producție a Teatrului ODEON București, spectacolul sparge convențiile sociale despre ideea de familie americană model și prezintă un cuplu căsătorit, Martha (Carmen Tănase) și George (Adrian Titieni) – denumiți după primul Președinte al Statelor Unite și soția lui -, cu o relație turbulentă, departe de a fi perfectă și aproape ruinată.

Piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” scrisă de dramaturgul american Edward Albee (1928 – 2016) a avut premiera în 1962 și a fost distinsă cu Premiul Tony pentru cea mai bună piesă și Premiul New York Drama Critics’ Circle pentru cea mai bună piesă și nominalizată la Premiul Pulitzer. De atunci continuă să fie montată pe scenele din toată lumea.

„PE ARIPILE CÂNTULUI“, duminică, 17 iulie 2022, ora 21:00, Parcul Arheologic

Spectacolul „Pe aripile cântului” este o „parafrază“ a filmului care a revoluţionat cinematografia americană, la apariţia sa – „Pe aripile vântului”, una dintre cele mai frumoase amintiri din lumea cinematografică, amintire care a revoluționat modul de a face film la Hollywood, o amintire care îi bântuie pe cei mai în vârstă și îi emoționează pe cei tineri. Firul poveştii de dragoste traversează întreg spectacolul şi unifică diversitatea ariei repertoriale, aducând în atenția publicului arii celebre din operete și musicaluri. Nu vor lipsi momentele comice, spectacolul fiind unul interactiv cu publicul.

Biletele pot fi achiziționate la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța, din strada Ion Lahovari nr. 2A, dar și online, pe platforma MyStage.

În perioada stagiunii, biletele vor putea fi achiziționate și de la casa de bilete din incinta Teatrului de Vară Soveja, cu două ore înainte de spectacole.

În cadrul campaniei promoționale EARLY BIRD, pentru spectatorii care cumpără bilete din timp, primele 150 de bilete la fiecare spectacol programat la Teatrul de Vară Soveja și primele 50 de bilete la fiecare spectacol programat pe scena din Parcul Arheologic au prețul redus de 30 lei.

Sursa: Primăria Constanța

Ultimele stiri