Agresorii pot fi obligați de instanță să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau chiar internare, voluntară sau forțată, conform unei legi promulgate de președintele Nicușor Dan, care modifică cadrul legal privind prevenirea și combaterea violenței domestice, stabilește obligații clare pentru autoritățile locale de a informa victimele și introduce sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor prevăzute prin ordinul de protecție.
Actul normativ modifică și completează Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice și Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, introducând, între altele, obligația autorităților publice locale de a contacta victima în termen de 3 zile de la emiterea ordinului și cu cel puțin 14 zile înainte de expirarea acestuia, pentru a o informa asupra dreptului de a solicita prelungirea ordinului.
Legea prevede următoarele măsuri:
Instanța poate obliga agresorul, pe lângă măsurile de protecție, să participe la consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, la internare voluntară ori nevoluntară.
Dacă agresorul consumă substanțe psihoactive, instanța poate, cu acordul acestuia, să dispună integrarea într-un program de asistență pentru consumatori de droguri.
Agresorul este obligat să raporteze lunar organului de poliție participarea la ședințele de consiliere și/sau psihoterapie.
Nerespectarea acestor obligații se sancționează, iar în cazul emiterii unui nou ordin de protecție împotriva unui agresor sancționat anterior în ultimii cinci ani, instanța poate stabili o durată de până la 24 de luni pentru ordinul respectiv.
Legea promulgată prevede că victima poate solicita emiterea ordinului de protecție fie la instanța de pe raza domiciliului său, fie la instanța din circumscripția unde au avut loc faptele de violență. Totodată, se introduce obligativitatea comunicării deciziei de emitere a ordinului de protecție în termen de maxim 5 ore de la emitere și către autoritățile administrației publice locale cu atribuții în domeniul protecției victimelor.
Pe lângă măsurile dispuse, instanța poate obliga agresorul să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, poate recomanda internarea voluntară ori poate solicita internarea nevoluntară, în conformitate cu Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Dacă agresorul este consumator de alcool și/sau substanțe psihoactive, instanța poate, cu acordul acestuia, să dispună integrarea într-un program de consiliere, tratament, dezintoxicare, dezalcoolizare sau asistență de specialitate, potrivit legii. În cazul consumului de substanțe psihoactive, se aplică dispozițiile art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 22 decembrie 2025, în calitate de prim for sesizat, și a primit votul decizional al Camerei Deputaților pe 25 februarie 2026.
Link: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/schimbari-majore-in-legea-impotriva-violentei-domestice-instanta-poate-dispune-internarea-agresorilor-si-monitorizarea-lunara-3695203
Sursa: digi24.ro
Sursa foto: Imagini generate de AI

