În anul 2025, la nivelul municipiului Constanța au fost depuse 1.854 de cereri pentru acordarea alocației de stat pentru copii. Dintre acestea, 518 solicitări au fost formulate de persoane provenite din zona conflictului armat din Ucraina, potrivit datelor centralizate de Direcția Generală de Asistență Socială.
Alocația de stat pentru copii reprezintă o formă de sprijin acordată tuturor copiilor, fără discriminare. Beneficiază de acest drept copiii cu vârsta de până la 18 ani, precum și tinerii care au împlinit 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la finalizarea studiilor.
Au dreptul la alocație și copiii cetățenilor străini sau ai persoanelor fără cetățenie care au domiciliul sau reședința în România și locuiesc împreună cu părinții. Începând cu 1 iulie 2024, pot beneficia de alocație și copiii cetățenilor străini sau apatrizilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care dețin permis de ședere temporară, în condițiile legii.
Titularul dreptului este copilul, însă plata alocației se face către unul dintre părinți, reprezentantul legal, tutorele sau persoana căreia copilul i-a fost încredințat. După împlinirea vârstei de 14 ani, alocația poate fi plătită direct copilului, cu acordul reprezentantului legal.
Cuantumul alocației este stabilit în funcție de vârsta copilului și de existența unui grad de handicap și este actualizat anual. Alocația nu este impozabilă și poate fi cumulată cu indemnizația pentru creșterea copilului sau cu stimulentul de inserție.
Sursa: Primăria Municipiului Constanța
Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța

