Home Eveniment Două concerte aniversare în luna octombrie – 13 ani de Music for...

Două concerte aniversare în luna octombrie – 13 ani de Music for Autism

Luna octombrie aduce muzică rock, emoție și fapte bune la Constanța. Trupa CARGO va susține concertul aniversar Music for Autism – 13 ani, care va avea loc vineri, 17 octombrie 2025, în Club Doors Constanța. Accesul publicului este permis începând cu ora 20:30.

De peste un deceniu, formația CARGO sprijină campania Music for Autism, fiind implicată constant în proiecte dedicate copiilor cu nevoi speciale. În 2015, membrii trupei au devenit Ambasadori ai campaniei, iar în ianuarie 2016 au participat la inaugurarea laboratorului de cofetărie-patiserie din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” Constanța.

În anii următori, implicarea lor a continuat prin mai multe inițiative:

  • în 2021, inaugurarea Grădinii Senzoriale „Adrian Bărar” la CSEI „Maria Montessori”;
  • în 2023, deschiderea Școlii Outdoor Phoenix la CSEI „Albatros”;
  • iar în decembrie 2024, lansarea terenului de sport multifuncțional de la CSEI „Maria Montessori”.

Seria evenimentelor aniversare va continua pe 19 octombrie 2025, tot la Club Doors Constanța, unde artista Ada Milea va oferi un spectacol plin de umor, ironie și sensibilitate, dedicat iubitorilor de folk.

Ambele concerte fac parte din campania Music for Autism, o inițiativă care arată că muzica poate schimba vieți.

Sursa: Primăria Constanța

Sursa foto: Primăria Constanța