luni, octombrie 6, 2025

Primăria Constanța: Indemnizațiile primarului și viceprimarului s-au diminuat, nu s-au mărit

Primăria Municipiului Constanța a transmis precizări oficiale după ce consilierul local Felicia Ovanesian a acuzat public că primarul Vergil Chițac și viceprimarul Costin Răsăuțeanu și-ar fi majorat salariile „într-o perioadă de austeritate”.

Reprezentanții instituției susțin că informațiile vehiculate sunt false și că, dimpotrivă, indemnizațiile celor doi demnitari s-au redus cu 10% începând cu 1 august 2025.

„Indemnizația s-a diminuat și nu s-a majorat, așa cum a fost eronat prezentat. Modificarea s-a făcut strict în baza legislației în vigoare și nu reprezintă o decizie arbitrară”, se arată în comunicatul Primăriei.

Noua dispoziție nr. 2634/31.07.2025, intrată în vigoare de la 1 august, a fost emisă conform Legii nr. 141/2025, care prevede posibilitatea majorării indemnizațiilor cu până la 40%, față de vechea lege (Legea nr. 153/2017), unde pragul era de 50%. Această modificare legislativă a dus la reducerea cu 10% a indemnizațiilor pentru primar și viceprimar.

Primăria Constanța subliniază că în prezent gestionează 53 de proiecte finanțate nerambursabil și respinge acuzațiile de „măriri de salarii”, catalogând postarea Feliciei Ovanesian drept o „dezinformare cu tentă politică”.

De asemenea, instituția face apel la reprezentanții presei să solicite și punctul de vedere oficial al administrației locale pentru o informare corectă a publicului.

Sursa: Primăria Constanța

Sursa foto: Primăria Constanța

Ultimele stiri